Azi am adăugat la colecția mea încă 42 de km, și astfel am pus încă un steguleț pe hartă….
Puțin sătul de turele de pe Valea Cerbului, am vrut ceva nou. Se anunțau precipitații la ora 15, așa că alegerea unui traseu mai scurt era dificilă…
Nu puteam să ajung nici la Piatra Arsă, nici la Cota 1400…. Deci nu avea rost să merg spre Sinaia. Spre Predeal părea mai rentabil. Dar la Trei Brazi fusesem recent, iar la Diham simțeam că nu mă încadrez cu timpul…. După ce am stat destul de mult pe gânduri am decis să merg spre cabana Susai. Și aici a intervenit Google. La căutarea traseului pe hartă, mi-a arătat că pot să ajung la Susai prin Azuga. Eu știam doar drumul prin Predeal, așa că asta mi-a atras atenția. Practic puteam să merg pe un drum necunoscut, era ceva nou…. Era ceea ce căutăm. Am decis să încerc acest drum prin Azuga și la întoarcere să cobor prin Predeal. Mi-am umplut bidonașul cu apă și am plecat.
La Azuga am ajuns destul de repede. Am străbătut tot orașul pentru a ajunge într-un final la un drum forestier. Acest drum merge în paralel cu Râul Azuga, iar eu l-am folosit până aproape de păstrăvăria Azuga. Aici am întâlnit o intersecție. Am virat ușor la stânga și am continuat traseul pe noul drum forestier. Intrasem pe sectorul de drum pe care nu îl știam Și acest drum avea în paralel un curs de apă, Limbășel….
Mi-a plăcut faptul că drumul se vedea că urcă, dar era un urcuș lejer. Nu îmi scotea sufletul, iar asta era super. Am mers totuși cu teamă. Eram singur acolo, pădurea era destul de deasă iar zgomotul produs de roțile bicicletei prin pietriș era anulat de zgomotul apei…. Așa că am claxonat aproape tot drumul….sperând să fiu auzit din timp de un eventual prieten blănos….
Am ajuns la fosta cabană Limbășel și m-am oprit puțin pentru a o admira. Nu știam că voi da de o cabană abandonată, așa că apariția ei în drumul meu a fost o surpriză. Pe ea scria doar “Proprietate Privata”. Abia acum după ce am aruncat o privire pe Munții-Nostri.ro m-am lămurit ce era cu această construcție…. Altfel nici nu știam denumirea ei…
Mi-am văzut de drum. Continuam într-un ritm în care să nu obosesc și claxonam în locurile în care vizibilitatea era redusă, adică ori erau curbe, ori prea multă vegetație….
După o curbă am văzut o fată frumoasă odihnindu-se… Credeam că am halucinații. Dar după încă două pedale am văzut și doi băieți…
Din cauza faptului că erau opriți nu știam încotro se îndreptau. I-am salutat și am continuat drumul. Bineînțeles că vocea ei era suavă în comparație cu vocile lor care parcă cu greu m-au salutat….
Și a urmat primul copac…. Primul copac căzut peste drum. Am oprit, am luat bicicleta pe sus și am trecut. După o altă porțiune de drum, încă un copac trebuia trecut cu bicicleta în brațe. Iar am continuat și iar am dat de un copac. De data aceasta copacul nu era căzut cu trunchiul pe sol astfel încât să pot să trec peste el. Trebuia să trec pe sub el. Singur aș fi trecut fără probleme, dar cu bicicleta a fost o mică problemă…. Crengile lui erau prea apropiate, iar ghidonul bicicletei prea lat. Și ca să fie meniul complet, bicicleta nu încăpea pe sub copac decât dacă o aplecam. Dar ca să o aplec dădeam în crengi. Era o situație penibilă. Nu aveam cum să ocolesc. Știți acele clipuri pe YouTube în care un cățel încearcă să treacă cu un băț prin poartă, dar rămâne blocat pentru că bățul e prea mare? Așa eram și eu… Deci a trebuit să stau să gândesc. Am incercat să rup o creangă,dar fără succes. Creanga doar s-a arcuit. Nu-mi venea să cred că nu se rupe. Dacă am văzut că nu cedează, cu o mână am ținut craca și cu o mână am încercat să aplec și să împing bicicleta. A trecut într-un final…. După ce am trecut și eu am continuat urcușul lin. Un alt copac era căzut dar am trecut peste el ușor. Apoi drumul a început să urce mai serios. M-am intersectat cu drumul care vine din Predeal spre Susai și am continuat pe el. Acum urcușul se cam simțea. Inima a început să bată mai cu putere, fapt ce m-a determinat să fac câteva pauze. O ultimă curbă și ajungeam. Bineînțeles că tot în renovare am găsit Complexul Susai. Doar cabana era deschisă.
Printre vârfurile unor brazi se vedeau puțin Bucegii. În rest lipsă peisaj. Efortul nu prea era justificat. Am făcut 3 poze și o mică transmisiune live, apoi am plecat.
Am ales să merg tot pe drumul de mașini, singura schimbare constând în faptul că acum urma să ajung in Predeal. Google era pornit și îmi dădea mici indicații din buzunar. L-am ascultat până în Predeal după care l-am închis.
Din Predeal am venit direct spre casă. La pod era același echipaj din povestea anterioară…. dar nu era pe partea mea. Trebuie ținut cont că în zonă avem o polițistă drăguță. 
:)
:)
La intrare în Bușteni am simțit și câțiva stropi de ploaie, dar prea puțini pentru a intra în alertă. Prin centrul orașului am văzut că lumea fugea din calea apei de parcă cine știe ce ploaie era….
Am virat pe strada mea, am parcat temporar bicicleta, am oprit Strava și am intrat și eu la adăpost. Bineînțeles că și bicicleta a fost pusă la adăpost. Are locul ei 
:)
:)
Dacă vreți să urcați la Susai cu bicicleta, drumul prin Azuga este mult mai ușor. Este lung dar urcă lin….
Sfârșit
7 Mai 2017