Am fost acolo… Dar fără să mor…
Fiecare persoană are o anumită pasiune și o anumită curiozitate.
Eu am vrut întotdeauna să știu ce este dincolo de munți. Eram mic și nu aveam tehnologie. Dar mă lămurise mama. Am trăit practic cu răspunsul ei, dar curiozitatea nu a încetat. După nașterea Google, am devenit mai informat. Hărțile și întrebările îmi erau acum explicate de Google…. Chiar și acest text este scris în “documente Google”. A devenit ceva foarte serios pentru mine și îmi place pentru că este gratuit.
Țin minte cât de greu era să te descurci într-un oraș străin…. Cât m-am plimbat aiurea într-o zi prin Ploiești pentru că nimeni nu îmi dădea indicațiile corecte…. Dar pentru mine acele zile au spus…. Nu sunt nevoit să mai apelez la străini. Ajung la sigur unde îmi doresc.
Dar sunt convins că nu despre Google vreți să vă vorbesc…
Acum câteva zile mi-am propus să mai fac o evadare. Am distribuit pe Facebook planul (harta) cu traseul la care m-am gândit, dar am lăsat planul în așteptare pentru că vremea nu a fost de partea mea. Ba a nins, ba a plouat…
Sincer vroiam să plec ieri, însă ziua de ieri a început cu prea mulți nori. Iar eu aveam nevoie de vizibilitate, de un peisaj fără nori.
Am reușit totuși să îmi fac damblaua azi…
La ora 6:20 a sunat ceasul. Am verificat prognoza meteo pentru a mă asigura că pot pleca, sau pentru a ști dacă pot să mai dorm. Am văzut că o să fie senin așa că nu era timp de pierdut. Repede mi-am făcut baie, am mâncat și am plecat la cel mai apropiat magazin pentru o minima aprovizionare. Aveam nevoie de sticluțe cu apă și ceva dulce. Pentru că mereu mă car cu aparatul foto după mine, spațiul destinat apei sau mâncării este limitat. De aceea îmi trebuiesc sticle mici de 0,5 L. Restul este ocupat de obiective și de aparat….
La 8:22 am părăsit curtea casei. Am împărțit traseul în segmente pentru a mă descurca mai ușor. Erau porțiuni pe care le cunoșteam, dar aveam și noutăți…. Așa că primul pas era să ajung in Predeal la pod. Imediat după pod de face drumul spre Râșnov…. drum pe care aveam să merg. M-au luat puțin emoțiile când la ieșirea de pe pod am văzut că era oprit un echipaj de poliție acolo. Chiar daca știu cum să semnalizez, nu puteam să rămân pe bandă și să aștept să treacă toate mașinile din sens opus pentru a putea apoi vira la stânga spre Râșnov. Era un moment în care din ambele părți veneau prea multe mașini. Am oprit în fața echipajul dar nu foarte aproape și am așteptat momentul in care puteam să mă duc în siguranță pe partea cealaltă. Și cum stăteam eu cuminte și așteptam, văd cum o tânără polițistă vine spre mine. In gândul meu mă și gândeam că au ceva să îmi zică…. Când era destul de aproape, o vad cum ridica mâna, îndreaptă palmă și îi face semn unui șofer să oprească. Deci nu la mine venea…. Totuși colegul ei continuă să se uite la mine…. Dar am prins curaj, am așteptat momentul și am traversat. Nu mi-a zis nimeni nimic. Oricum am făcut tot posibilul sa nu încurc circulația și să traversez în siguranță. Nu cred că era de preferat să fac asta direct…. Sunt convins că mașinile nu ar fi respectat decizia mea chiar daca era poliţia prezentă.
Acum singura mea grija era să urc drumul greoi până în Pârâul Rece. Practic plecasem de la altitudinea medie a orașului Bușteni, undeva la 870 m, iar la Pârâul Rece trebuia să am cam 1130 m. Nu pare mult, dar se cunoaște. Partea tristă e că după Pârâul Rece, incep serpentinele și restul drumului este doar de coborât până în Râșnov. Deci tot efortul meu de a urca acum se risipea… Nu mi-a luat mult timp să ajung la aproximativ 670 m. Deci coborâsem atât de mult încât eram practic sub nivelul orașului Bușteni. Și nu mă supărase coborârea ci gândul că știam că vin pe același drum, deci tot ce am coborât trebuia să urc la întoarcere.
La 10:00 eram in Râșnov. Simțeam că mă încadrez bine cu timpul. Nu era necesar să mă grăbesc. Am virat la stânga spre Bran. Se schimbase peisajul dar și drumul…. Nu puteam să mă gândesc decât la faptul că acest drum nu mai fusese asfaltat de pe vremea lui Ceaușescu. Norocul meu a fost că nu era un trafic exagerat și cât de cât mai puteam să evit și eu denivelările. În stânga se vedeau Bucegii, în spate Postăvarul, iar în fața mea se lăsau admirați Munții Piatra Craiului. Eram fascinat de priveliște.
Am trecut prin Tohanu Nou și aveam ca destinație temporară Branul. Drumul era dificil din cauza denivelărilor dar aveam probleme și cu o ușoară adiere a vântului chiar din fața… fapt ce îmi făcea dificilă înaintarea cu viteză. În scurt timp am inceput sa vad Castelul. Mă apropiam din ce in ce mai mult de el. Acum reușeam să văd mai bine stanca pe care a fost construit. Parca și șoseaua era mai buna. Dar nu aveam timp de pierdut. Planul meu era să merg și mai departe.
A urmat comuna Moieciu. Era momentul să activez și Gps-ul. Am setat destinația Peștera. Vocea Gps-ului Google m-a atenționat să virez la dreapta pe o stradă fără asfalt. Am făcut așa cum a vrut Gps-ul și am constatat că strada respectivă deja urca ușor. După câteva curbe in dreptul unei biserici a apărut și asfaltul. Eram bucuros de asfalt dar trist de urcuș. Și drumul a continuat în pantă. Dar ce pantă… Acolo mi-a ieșit sufletul și a trebuit să continui urcarea pe jos. Urcam un fel de dealuri abrupte. Drumul era chiar pe creste. Simțeam uneori un vânt puternic care încerca să mă dezechilibreze exact în momentele în care îmi făceam curaj și urcam pe bicicleta….
Încercările se repetau, dar în final tot pe lângă bicicleta am urcat. Oricum trebuia să fac opriri pentru poze. Apoi si-a făcut apariția primul om. Era o fata, o localnica am bănuit. Se uita la mine, dar degeaba. Eu am fost tot drumul preocupat de traseu, dar cu gândul la îngerul meu… Drumul a continuat în sus… Tot în sus… Cât mai sus.
Urcușul mă epuiza și mă și enerva. Nu credeam că o să pierd atât de mult timp doar in Peștera. Dar, compensa peisajul. Era logic să întâlnesc și un câine care să nu mă mai lase să trec. Un mare dulău mă latră că disperatul și se apropiase foarte mult de mine. Am crezut că mă mușcă. Am tot pus bicicleta între mine și el, dar nu era genul care să renunțe. Era și pustiu, adică pe acolo ori sunt stâne pe dealuri, ori vile abandonate… Nu prea avea cine să îmi sară în ajutor.
Deja mă dispera câinele acesta. Urcam și eu și bicicleta cu spatele. Vorbeam cu el, evitam să îl privesc direct in ochi, dar el de ținea după mine. Intr-un final după o curbă am văzut niște oi. Atunci mi-am dat seama că el e cu oile. L-a văzut ciobanul și l-a chemat la el. A ascultat de cioban și a plecat. În capul meu nu era neapărat o frică de acel câine. Mai mult mă enerva faptul că am urcat atât de mult până acolo și că nu am cum să continui drumul din cauza câinelui.
Din Peștera trebuia să ajung in Măgura. Am reconfigurat Gps-ul și am continuat drumul. Nu făcusem pauza de masa dar nici nu simțeam nevoia. Drumul părea un urcuș fără sfârșit. Moieciu cred că are altitudinea undeva la 650 m. Peștera ajunge la 1200 m. Diferența dintre ele este drumul meu pe care tot urc.
Mă oprisem pentru niste poze. Venea încet spre mine un bărbat puțin ametit. Mi-am dat seama că urmează o scurta conversație. A vrut să știe ce fotografiez. I-am spus că peisajul, munții… dar nu părea destul. Vroia să știe și de unde sunt. I-am spus că de pe partea cealaltă a munților. Nu știu cât a înțeles el treaba asta, dar l-am cam făcut să plece. I-am spus că merg în Măgura și m-a întrebat daca știu să ajung. I-am spus că da și am plecat amândoi… Fiecare cu drumul lui….
Au urmat câteva curbe, apoi o săgeată îmi indica direcția spre satul Măgura. Aici se terminase și asfaltul… dar și o parte din pantă. În sfârșit puteam să urc pe bicicletă și să mă bucur de drum… la vale.
Am coborât destul de mult, apoi iar am urcat și intr-un final am ajuns și în Măgura. Iar drumul a continuat la vale. Au urmat niste serpentine pe un drum forestier…. dar fără sa mai urc….
În final, m-am intersectat cu alt drum și cu destul de multe trasee turistice. Am găsit și o măsuță cu băncuțe, moment în care am decis să mănânc. În imediata apropiere era o cruce cu un izvor cu apă potabilă. Am reumplut bidonul bicicletei cu apă din “Fântână lui Botorog”. Acest fapt a salvat ziua. Eu mai aveam la mine apă în 3 sticluțe de 0,5 L. Păreau suficiente dar până acasă am băut tot, inclusiv bidonul reumplut. Daca nu umpleam bidonul rămâneam cu siguranță fără apă. Sau poate că aș fi băut mai responsabil…. Dar a fost mai bine că am avut.
Au urmat apoi vre-o 5 km de drum neasfaltat, asemănător cu cel de pe Valea Cerbului. Bicicleta prindea viteza. Eram și eu ok pentru că reușisem să mănânc și să mă hidratez mai bine. Când am dat de civilizație și de asfalt am băgat viteza serioasa. Ideea era să trec prin Zărnești și să mă duc spre Râșnov, iar apoi spre casă.
Asfaltul era foarte bun, iar drumul era drept, adică fără urcușuri, ceea ce însemna că puteam prinde maximul de viteză.
Am gonit cu toată viteză spre Râșnov. De la cei 1200 m altitudine agonisiți în Peștera, acum eram pe drept la vre-o 650 m.
Am ajuns repede în Râșnov și am revenit pe drumul pe care venisem. Acum aveam iar de urcat, inițial lin, apoi serpentine în pantă serioasă. Când eram pe serpentine am forțat o plecare de pe loc. Eram într-o zonă în care se repara șoseaua și mașinile treceau pe rând pe o singură bandă. Acolo am forțat plecarea pentru că aveam în spate tancuri și am vrut sa le fac loc. Imediat a început să mă doară genunchiul drept. Am regretat ceea ce făcusem. Și drumul a fost dificil…. Trebuia să ajung iar la Pârâul Rece. Adică de la 650 m altitudine iar trebuia să urc la aproximativ 1130 m. Aceste urcări atât de mari mi-au rapid mult timp. A trebuit să fac și multe pauze în toate zonele în pantă. Dar într-un final am ajuns…și am început coborârea spre Predeal. Am intrat iar pe DN1 și am gonit spre Bușteni. La 18 eram acasă. Am rămas 40 de minute pe pat pentru că nu puteam sa fac trecerea de la efort la calmare așa ușor. Chiar dacă as fi vrut să mănânc nu aș fi putut imediat. Când mi-am revenit, am mâncat apoi am făcut baie, mi-am văzut de ale mele și m-am decis să vă povestesc totul. O să vă atașez graficul urcărilor și coborârilor.
Aceasta plimbare mi-a permis să îmi satisfac curiozitatea și să aflu ce e dincolo. Chiar dacă inițial am găsit poze pe Google cu zona respectivă, este altceva când vezi totul cu ochii tai.
Am vrut sa văd lumea cealaltă. Am vrut să merg acolo și să mă întorc. Și am reușit. Iar toată plimbarea a însemnat aproape 109 km.
Totalul meu de km este de 1452. Deja par un pic tocite cauciucurile….
O să continue….
2 Mai 2017