Nu am o poveste pentru voi cu intamplari fantastice. Sunt doar gandurile mele...si incercarea de a le alinia in acest spatiu alb.....
Inceputul:
Inca e un mister pentru mine modul in care imi aleg traseele. Dimineata uneori este decisiva. E momentul acela in care te trezesti si nu sti sigur cum e afara. Dar cand vezi razele soarelui si observi agitatia orasului.... cand realizezi ca trebuia sa te fi trezit mai devreme... atunci ceva iti spune: pleaca !
Asa a inceput ziua de azi.... Simteam nevoia sa merg undeva, sa profit de putinul timp de vreme buna. Verificasem prognoza meteo si nu era timp de pierdut. Ploile ar fi inceput in jurul orei 15, dar cu o probabilitate de 60%.
Practic nu ma puteam aventura pe jos nicaieri, dar nici cu bicicleta nu puteam sa merg prea departe. Am decis sa refac traseul din Busteni spre Poiana Secuilor. Nu este un traseu lung, nu este foarte greu, nu necesita prea multa pregatire inainte, este ceva ce poti sa faci in maxim 3 ore lejer.
Am umplut bidonasul de 700 ML al bicicletei cu apa rece, mi-am fixat bine pe cap noua achizitie si am plecat la drum. Da, de data aceasta am avut casca de protectie. Nu este obligatorie, dar am zis sa fiu si eu un pic mai in siguranta....
Sunt momente in care as vrea sa merg cat mai departe. Sa cunosc locuri noi, dar sunt limitat. Tot ce fac momentan trebuie sa se incadreze intr-o zi...astfel incat la finalul zilei sa fiu acasa in siguranta. Iar vremea este un alt factor ce imi strica planurile....
Drumul din Busteni spre Predeal a devenit ceva banal. E ca si cum as fi pe strada mea. Il stiu la perfectie, am invatat unde sunt si gropile, stiu unde trebuie sa incetinesc si unde sa gonesc ca nebunul... Si nu e nici lung. Sunt doar 12 km.
Mie imi place sa evit riscurile cat pot de mult si daca se poate sa merg pe trotuar (chiar daca legea interzice accesul biciclistilor pe trotuar). Deci, in Busteni folosesc doar trotuarele, nu are rost sa merg pe drumul national, dar la iesire din Busteni spre Azuga nu am incotro, trebuie sa merg si pe sosea dar nu mult. Iar de Azuga nu ma pot bucura decat o clipa, deoarece ea se intinde in alta directie ce nu are legatura cu drumul meu drept. Si cum scap de Azuga....raman din nou fara trotuar, iar de data aceasta e pentru restul drumului. Daca uneori am fost putin trist de modul in care arata trotuarele din Busteni....dupa ce am vazut ca se poate si mai rau....mi-a trecut 
:) . Sa incercati sa faceti o plimbare prin Predeal cu bicicleta. Ai fie piatra cubica pe jos....fie pietris...este o placere sa vibrezi la nesfarsit in superba statiune....cu renume...
:) . Sa incercati sa faceti o plimbare prin Predeal cu bicicleta. Ai fie piatra cubica pe jos....fie pietris...este o placere sa vibrezi la nesfarsit in superba statiune....cu renume...
Asa ca evit sa merg pe trotuarele din Predeal. Prefer sa ma expun masinilor. Sunt imposibil de descris....dar iti vine sa zici multeeeee.....si sa le repeti fix in fata primariei.
Incepe si drumul spre Trei Brazi. Este un urcus destul de serios dar nu imposibil. Am mers cu multa rabdare si am facut si o pauza deoarece ramasesem fara puteri. Urcusul nu iti da pace pana nu ajungi la Cota 1200, dar apoi drumul devine drept si incepe chiar sa coboare. Nu trece mult si ajung la Trei Brazi. Insa nu aici imi propusesem. De la Trei Brazi am virat la dreapta pe un drum neasfaltat. Este un drum ce coboara spre Poiana Secuilor. De ce e necesar sa cobori in Poiana Secuilor? Pentru ca se schimba total peisajul. De la Trei Brazi nu vezi Postavarul, dar din Poiana Secuilor...da. Iar eu iubesc Postavarul....si il consider ceva obligatoriu de urcat...mai ales ca e drum pana sus. El are si poteci pe care nu le stiu....dar le voi vana...
Cand sunt singur nu prea imi place sa pierd timpul. Nu am stat decat 5 minute si am admirat muntii. Oricum se vedeau norii asa ca trebuia sa revin spre casa. Bineinteles ca din Poiana Secuilor si pana la Trei Brazi....drumul era in panta.... Dar cumva uiti efortul depus cand incepi coborarea de la Trei Brazi....coborare care nu dureaza mult.....
De Predeal am vrut sa scap repede....asa ca am accelerat spre casa. Toata plimbarea aceasta este pentru mine un minim de efort pe care am vrut sa il fac. Este pentru a ma antrena....pentru a adauga km in Strava si a fi mandru de asta.
Din pacate tot ceea ce fac trebuie sa fac singur. Fie ca sunt cu bicicleta sau pe jos... sunt singur. Voi colinda muntii singur la nesfarsit. Aproape ca o sa-i bantui..... Dar eu nu sunt omul muntilor. Nu sun capabil sa fac multe din traseele acestor munti. Insa incet si in timp sper sa mai adaug un traseu pe harta mea. Ceea ce fac eu sunt trasee usoare ce nu includ alpinism.
Cu bicicleta este simplu pentru ca totul se rezuma la mersul pe sosea. Dar in rest, merg doar pe trasee cat de cat usoare.
Muntele nu este o joaca. Este bine sa iti sti limitele si sa constientizezi pericolele. Muntele nu cere suflete. Daca il intelegi si il respecti vei fi in siguranta.
De ce va vorbesc despre munte? Incerc sa ajung cumva la ideea titlului, dar sunt pierdut 
:)
:)
Sfarsitul: Fizic sunt singur. Dar exista un ingeras care e in gandurile si in sufletul meu in orice moment. Si ma ajuta mult, imi da putere....
Dar momentan tot un lup singuratic sunt.... 
:(
:(
29 Aprilie 2017