O noua zi...

O noua zi, o noua provocare din care rezultă o noua poveste....

Nu îmi trebuie mult timp să fac un plan pe care uneori ajung să îl regret. De fapt nu planul este vinovat ci faptul că îl pun in practica. Dar azi nu am regretat nimic. De data aceasta nu era sa mor, nu era sa mă rătăcesc și nu m-au mâncat nici câinii.... Cu toate că două potai m-au lătrat când încă nici nu părăsisem orașul....

Aseară mă uitam pe hărțile Google. Îmi era dor de Diham, dar nu știu ce mi-a venit de am calculat traseul spre Poiana Brașov.... Nu păreau chiar foarte multi km... Nu părea un gând imposibil. 40 de km nu e o tragedie. Brusc gândul cu Dihamul a picat, așa că trebuia sa fac un plan de întoarcere. Ideea mea geniala suna cam așa: "plec dimineața, ajung la pod in Predeal, virez pe Rasnoava, urc încet dar bine, apoi urmează serpentinele pe care cobor repede și ajung practic sub altitudinea Bușteniului...continui pedalarea cu viteză dar cu atenție la multitudinea de gropi care sunt formate chiar pe partea pe care merg eu, trec de intersecția cu Cheile Râșnoavei și pășesc pe un teritoriu nou pentru mine și calul meu (calul este bicicleta)...ajung terminat in Râșnov,virez la dreapta pe drumul ce duce spre Poiana Brașov, gâfâi de îmi sare inima până în Poiana dar știu că apoi am doar de coborât până în Brașov, continui drumul spre Dirste, merg spre serpentinele de pe Timiș unde gafaitul revine, ajung în Predeal după 1000 de ani și sunt salvat pentru că de la Predeal e vale spre Bușteni".

Acesta era planul de care eram 100% conștient. Știam că urc, apoi că urmează să cobor, apoi că urc, apoi cobor...Etc. Știam cum arata toate drumurile in panta....

Tot de pe Google am aflat că din Poiana Brașov dacă merg spre Brașov și apoi spre Bușteni sunt 50,4 km. Deci aveam aproape 91 de km de mers. Mai mersesem 74, deci nu mă speriau 91.

Am plecat pe la 8:40 de acasă. Abia la Lidl mi-am adus aminte că nu am pornit monitorizarea, deci am pierdut un km. Era 1 grad dimineața. Răcoare... Perfect pentru pedalat cu spor.

Scârțâitul bicicletei îmi ținea companie. Eram fericit pentru că încercam să ajung și mai departe decât până acum. Nu știu cât de fericit era însă calul.... Când am virat stânga pe Rasnoava, am fost orbit de albul proaspăt al zăpezii ce acoperise Bucegii. Era moment de poza, se vedeau​ fantastic. Din Bușteni nu se văd atât de ninsi.....

Bicicleta îți dă un sentiment de libertate. Faptul că te bate vântul,că te ploua,că te arde soarele.... sunt chestii pe care nu le simți în mașină. Și percepi totul altfel.... Bine,depinde și cum mergi... Dacă ești neatent poți percepe asfaltul cu obrazul.... Dar nu e cazul meu :)

După ce am trecut de stațiunea Pârâul Rece au început serpentinele. Nu știu cât sunt de atrăgătoare serpentinele pentru cei ce au mașini, dar pentru motociclisti și biciclisti cu siguranță sunt o nebunie (dacă sunt de coborât sunt faine).

Îți mărești atenția și viteza....Te apleci in curbe... Mai arunci un ochi in oglinda ca nu cumva sa încurci :)

Dar partea tristă e că ceea ce cobori trebuie sa și urci. Până în Râșnov nu am mai avut de urcat. Râșnovul este un oraș curat,frumos, cu asfalt perfect drept și cu vedere fantastica spre munți.

Nu am avut timp sa admir mai mult acest minunat oras. Știam că am mult de mers așa că vroiam sa continui. Dar am continuat ca melcul.... Drumul spre Poiana Brașov nu era lung, dar așa ce m-a obosit. Urcam​ lin....Și tot urcam....Până am simțit​ că forțez genunchii.... Am continuat cu multe pauze. Și intr-un final am ajuns.

Nici de Poiana Brașov nu m-am bucurat. Eram tot cu gândul că am mult de mers. Eram doar fericit pentru că reușisem....Pentru că scăpasem de hopul acesta... Și știam că urmează coborârea spre Brașov, deci urma să nu mai depun efort.

Poate că alții coboară în 10 minute. Eu nu... Eu țin frânele și bag viteza doar unde simt că e ok. Drumul din Poiana spre Brașov a fost asfaltat parcă anul trecut. Este intact. E o plăcere să mergi pe el.

Ajuns în Brașov a trebuit să merg și pe la mașini dar și pe la pietoni. Am mers prin sensurile lor giratorii cot la cot cu mașinile. Dar și pe trotuar a fost ok.... cu mici excepții in zonele în care oamenii așteptau autobuzul.... le place sa ocupe tot trotuarul și nu mai ai pe unde să mergi. În fine.... Mi-am croit calea direct spre Dirste. Greu am ieșit din oraș.

Au urmat apoi serpentinele de pe Timiș. Le-am urcat mai ușor decât am urcat în Poiana, fapt dubios. Ajuns in Predeal eram ca acasă. Știam că nu mai am de urcat.... Trebuia doar să fiu atent la drum și să ajung cu bine acasă. O stare de bucurie s-a instalat când am trecut de tunelul dintre Azuga și Bușteni. Acum chiar eram acasă. Aveam și trotuar,scăpasem de riscuri și mă îndreptam spre strada mea privind munții Bucegi.....

Azi mi-am bătut recordul de distanta. Și am acumulat 888 km intr-o lună și două zile. Degeaba, burtica rezista. :(

Totalul de azi: 94 km.

Nu știu dacă pot mai mult de atât. Pare suficient.

Poze voi adăuga în curând.

10 Aprilie 2017